Cu toții au început să spună să fugi atunci când nu te poți ascunde și să te ascunzi atunci când nu poți fugi. - Sabrina Carpenter, Run and Hide
În primul rând aș dori să îmi argumentez alegerea de a comenta acest cântec. Vreau să vă spun că am ascultat cântecul o singură dată, deși sunt o mare fană a Sabrinei, care m-a inspirat de foarte multe ori, atât în viață, cât și în artă. De cele mai multe ori trebuia să ascult de cel puțin două - trei ori un cântec de-al ei ca să îmi dau cu părerea. Bineînțeles, asta deoarece pentru mine contează și versurile, dar și linia melodică. Ei bine, această melodie nu este foarte grea din punct de vedere al melodiei. Are o tonalitate joasă, și se schimbă foarte rar, adică la sfârșit. Cu toate astea însă a fost nevoie să ascult doar prima strofă și refrenul cântecului. De ce? Pentru că versurile transmit exact ceea ce simt și gândesc. Nu doar eu, ci marea majoritate a adolescenților și tinerilor din ziua de azi.
Acestea fiind zise, LET'S START:
Sabrina pune accent în prima strofă pe ceea ce cred și spun ceilalți oameni despre sentimentele și gândurile tinerilor, pe când în a doua strofă descrie ceea ce adolescenții, ei înșiși, fac. Poate a vrut să ne prezinte situația în contrast, poate că a vrut să ne arate situația din ambele perspective... nu știu. Ceea ce știu, însă, este că a spus adevărul. De ce trebuie ca oamenii să critice sufletele tinere doar pentru că gândesc altfel decât o făceau ei pe vremea când erau ei tineri, și de ce trebuie ca tinerii să asculte de aceste critici inutile, care doar le complică viața? De ce tăceți și vă ascundeți gândurile, sentimentele? Vă este rușine? De ce?
Vorbiți, fraților, spuneți tot ceea ce vă frământă, arătați că noile generații nu au devenit niște mașinării teleghidate de un device... De ce să suferi crezând că nimeni nu te înțelege, dacă nu vorbești cu nimeni despre ceea ce trăiești, visezi, gândești și simți?
Știu, e greu să treci de la introvertit la extravertit. Defapt nici nu trebuie... Trebuie doar să ai grijă să nu ratezi momentul potrivit. Și nu uita că un moment nepotrivit se poate transforma într-unul potrivit dacă știi cum să-l modelezi.
Dar, bineînțeles că citiți asta și poate râdeți, sau vi se pare amuzant că o fată de treisprezece ani vorbește cu „cuvinte de pe Wikipedia” (asta-i o altă poveste...) despre o temă pe care un copil normal nu ar aborda-o. Dar o fac. pentru că da, sunt de acord cu societatea, că e mai ușor să nu lupți, e mai ușor să taci și să te lași ghidat în acolo și în coace de altcineva, dar eu mă consider una dintre persoanele care încă vor să facă ceva, să schimbe ceva, o părticică, o bucățică din această lume mică...
Nu vreau să mă ascund, nu vreau să fug, nu vreau să stau și să privesc cum omenirea devine încet încet anti-socială. Vreau să deschideți ochii și să vedeți ceea ce văd eu - totul. Și încă îi deschid...
În primul rând aș dori să îmi argumentez alegerea de a comenta acest cântec. Vreau să vă spun că am ascultat cântecul o singură dată, deși sunt o mare fană a Sabrinei, care m-a inspirat de foarte multe ori, atât în viață, cât și în artă. De cele mai multe ori trebuia să ascult de cel puțin două - trei ori un cântec de-al ei ca să îmi dau cu părerea. Bineînțeles, asta deoarece pentru mine contează și versurile, dar și linia melodică. Ei bine, această melodie nu este foarte grea din punct de vedere al melodiei. Are o tonalitate joasă, și se schimbă foarte rar, adică la sfârșit. Cu toate astea însă a fost nevoie să ascult doar prima strofă și refrenul cântecului. De ce? Pentru că versurile transmit exact ceea ce simt și gândesc. Nu doar eu, ci marea majoritate a adolescenților și tinerilor din ziua de azi.
Acestea fiind zise, LET'S START:
Sabrina pune accent în prima strofă pe ceea ce cred și spun ceilalți oameni despre sentimentele și gândurile tinerilor, pe când în a doua strofă descrie ceea ce adolescenții, ei înșiși, fac. Poate a vrut să ne prezinte situația în contrast, poate că a vrut să ne arate situația din ambele perspective... nu știu. Ceea ce știu, însă, este că a spus adevărul. De ce trebuie ca oamenii să critice sufletele tinere doar pentru că gândesc altfel decât o făceau ei pe vremea când erau ei tineri, și de ce trebuie ca tinerii să asculte de aceste critici inutile, care doar le complică viața? De ce tăceți și vă ascundeți gândurile, sentimentele? Vă este rușine? De ce?
Vorbiți, fraților, spuneți tot ceea ce vă frământă, arătați că noile generații nu au devenit niște mașinării teleghidate de un device... De ce să suferi crezând că nimeni nu te înțelege, dacă nu vorbești cu nimeni despre ceea ce trăiești, visezi, gândești și simți?
Știu, e greu să treci de la introvertit la extravertit. Defapt nici nu trebuie... Trebuie doar să ai grijă să nu ratezi momentul potrivit. Și nu uita că un moment nepotrivit se poate transforma într-unul potrivit dacă știi cum să-l modelezi.
Dar, bineînțeles că citiți asta și poate râdeți, sau vi se pare amuzant că o fată de treisprezece ani vorbește cu „cuvinte de pe Wikipedia” (asta-i o altă poveste...) despre o temă pe care un copil normal nu ar aborda-o. Dar o fac. pentru că da, sunt de acord cu societatea, că e mai ușor să nu lupți, e mai ușor să taci și să te lași ghidat în acolo și în coace de altcineva, dar eu mă consider una dintre persoanele care încă vor să facă ceva, să schimbe ceva, o părticică, o bucățică din această lume mică...
Nu vreau să mă ascund, nu vreau să fug, nu vreau să stau și să privesc cum omenirea devine încet încet anti-socială. Vreau să deschideți ochii și să vedeți ceea ce văd eu - totul. Și încă îi deschid...
Comentarii
Trimiteți un comentariu