Dragonhowl Books

How to teach Writing? Good question, right? Well, I'm sick of people who write books about this. How to teach someone how to write, what to write. Of course, I'm not talking about writing letters, I'm talking about writing stories, stories that only the person who writes them will know how to write them down. So, my dear reader, if you want to write stories, novels, or something else, all that you have to do is write. If you read that kind of books that tell you how to write and what to write, that means that you want to become comercial and you will lose your originality. If you want to write books only because you want to earn money, you can be sure that I'm not going to buy your book. And with I , I mean a random real reader, who wants to hear a true story that comes out of somebody's real thoughts and feelings. If you have a story to tell, just write it down, with your own words. I can guarantee you, that your words are the best words that can tell us your story

       Astăzi nu voi scrie nici compuneri, nici top-uri, nici recenzii. Astăzi doar voi scrie, voi scrie tot ce-mi trece prin minte. De ce să încerc să creez tot timpul lumi noi, diferite de realitate, de realitatea mea? ... în loc să mai fiu și sinceră din când în când.        Lumea zice că timpul vindecă, dar timpul doar trece. Așa că, de ce să așteptăm să treacă timpul, în loc să mergem mai departe. E ca și cum am fi într-o călătorie și ne-am opri în mijlocul drumului doar pentru că am dat de o buruiană în mijlocul trotoarului și nu vrem să trecem de ea. Recunosc, am tendința de a închide ochii atunci când mă blochez, în loc să îi țin deschiși și să mă uit dincolo de tot ceea ce cred că mă împiedică să merg mai departe. Dar nu asta e problema mea, ci faptul că știu asta, dar tot nu pot să-i deschid. De ce? E ceva în natura omului să reacționeze așa?        Nu pot răspunde niciuneia dintre aceste întrebări, dar tot ceea ce pot sune e că știu când trebuie să merg mai departe și când

Îmi place să dansez. Citesc mult, dar doar ce-mi place. Îmi imaginez povești, dar uit să le scriu și până la urmă le pierd. În toate visele mele alerg de cineva sau de ceva. (vă voi mai povesti pe blog...) Îi ascult pe aceiași cântăreți întruna. (mai ales pe Little Mix, Shawn Mendes..) Îmi place să citesc citate despre zodii. (mai ales despre Leu <3) Știu încă două limbi pe lângă română: Germană și Engleză. Când scriu sau citesc mă deconectez automat de realitate și parcă intru în mintea mea. (câteodată uit să ies de acolo, chiar dacă am terminat de scris și de citit) Nu îmi place să-i văd pe oamenii la care țin triști, de asta încerc să găsesc întotdeauna o metodă prin care să-i înveselesc măcar pentru un moment, să știe că sunt acolo pentru ei. (most important) ProDanceStudio, chiar dacă nu pare, a fost și este locul în care uit de tot. Mă duc acolo cu plăcere, când pot, și mă concentrez pe dans și pe oamenii aceia minunați pe care i-am cunoscut acolo. Poate că nu îi cun

O ador pe actrița care o interpretează. Are o personalitate complexă. Este impulsivă. Este o persoană puternică atât fizic, cât și moral. Este divergentă... :)

Percy Jackson și Olimpienii - vol. 4 Grădina de la miezul nopții

Anul apariției: 2005 Număr pagini: 377 Editură: Arthur Domeniu: Mitologia greacă Despre carte... „ Hoțul fugerului de Rick Riordan este povestea unei aventuri spectaculoase, [...] despre prietenie, curaj și loialitate.” Perseus Jackson crede că este un simplu băiat din New York. Dar când află că tatăl său este Poseidon, marele zeu al apei, că cel mai bun prieten al său este un satir, iar profesorul de latină este un centaur, viața lui devine o aventură continuă, periculoasă și surprinzătoare. Acesta ajunge într-o tabără pentru semizei, se antrenează și primște misiunea de a recupera fulgerul lui Zeus, unchiului său, furat de un misterios personaj, care vrea să disrugă Olimpul. Recenzie Aventura adolescentului Percy Jackson se bazează pe mitologia greacă și posibilele urmări ale acesteia , eroul descoperind că este fiul unuia dintre cei mai mari zei, Poseidon. Își află adevărata identitate, facându-și noi prieteni, și cuonoscându-și adevăratul tată.

       Am plecat. Am plecat din lumea mea, și am intrat în a celorlalți. Am intrat într-o pădure. În jurul meu ceață. Deasupra mea doar un soare care nu se vede.        Dintr-o dată mă lovesc de ceva. Și încă odată, și încă odată, până când  nu mă mai pot ține pe picioare. Cad. În jurul meu văd niște umbre care se apropie, dar închid ochii. Leșin.        Când mă trezesc, sunt în același loc. În pădure. Dar ceața a dipărut. Văd copacii, cerul, iar soarele luminează toată pădurea, ca pe un luminiș. Dar nu știu în ce parte să mă îndrept. Când era ceață nu vedeam nimic, dar totuși înaintam. Acum, că văd totul, parcă nu mă pot desprinde de copacul de care mă sprijin.        Ăsta să fie oare sentimentul de singurătate? Nu. Nu se poate. Nu sunt singură. Nu sunt singură.        Dintr-o dată văd o urmă de fum care îmi indică o potecă. Instinctul îmi spune să nu o urmez, dar parcă m-a prins și mă trage după ea. Nu mai pot scăpa.        O urmez până într-un luminiș. Lumina mă orbeșt