Visez de mult, un deal uscat, cu
iarba aspră. Fluturașii albi încă speră că vor găsi adăpost
pe acel deal uscat. Păsărelele mai cântă, dar totul este în
zadar. Nimeni și nimic nu va putea aduce la viață peisajul.
Trece un an, trec doi, trei.
Dar dealul tot uscat a rămas. Iar culorile îi tot dau târcoale,
dar el nu acceptă. Nu vrea nici în ruptul capului să se lase
înviat, căci odată a fost rănit. Veneau odată niște copilași și se jucau cu el. Era fericit. Era plin de culori. Dar după un timp nu au mai venit, iar el a rămas singur. Atunci, s-a vestejit. A rămas fără speranță...
Comentarii
Trimiteți un comentariu