Treceți la conținutul principal

Insomnie...

       Nu puteam să închid un ochi. Trecură paisprezece nopți de când nu dormisem de loc. Nu știu de ce, dar de când văzusem... de când îl văzusem pe acel bătrân holbându-se la mine și rostind ceva, foarte concentrat asupra mea, nu știu... dar nu mai pot adormi.
       Colegii de muncă mă întrebă în fiecare zi ce-i cu mine, dar nu sunt în stare nici măcar să le răspund. Șeful meu vrea să vorbească cu mine, și mă aștept la ce-i mai rău, pentru că a anulat o întâlnire foarte importantă de afaceri pentru asta. Nu mi-am mai sunat nici părinții și nici alți prieteni. Mintea mea se învârte doar asupra acelei zile de duminică, în care un bătrân se holba la mine, și rostea ceva, foarte concentrat asupra mea. Din când în când aud o voce gravă care îmi repetă întruna ceva, ceva precum in... insss... insssomnie. Dar cred că e doar subconștientul meu care vrea să îmi readucă aminte că nu pot dormi. Sau cel puțin asta credeam, până când...
       Un țipăt. Un sunet foșnit, apoi sunetul unor ghiare zgâriind ușa. Fug și mă lovesc, dar nu văd de ce. Simt podeaua moale sub picioarele mele. Stai. De ce e moale?
       În secunda următoare eram din nou în pat. Inima îmi bătea rapid, și nu auzeam nimic altceva în afară de bătăile acesteia. Oare visasem? Oare am adormit?
Insssomnie... in... insssomnie... Auzeam din nou acea voce în capul meu. Nu știu de ce. Dar acum era dimineață – 7 dimineața.
       - Vai, munca! am țipat eu, și am sărit din pat pentru a mă pregăti. În zece minute eram afară, în fața cafenelei de la colțul străzii, pentru a lua micul-dejun. Când am intrat, m-am oprit în dreptul ușii. Chiar la masa din fața mea stătea... el!
        M-am dus țintă la el, iar el s-a întors la mine, parcă uimit să mă vadă din nou.
        - Ce mi-ai făcut? i-am șoptit, crezând că nu m-a auzit nimeni. Dar imediat ce am terminat de rostit întrebarea, toate privirile din încăpere s-au întors spre mine. Au început să se ridice pe rând tineri, copii, bătrâni, și să se apropie tot mai mult de mine. Înainte să rămân blocat între persoanele din cafenea, bătrânul se ridică și el, încet, iar în ultimul moment îmi șopti:
       - Fugi.
       Dar era prea târziu pentru asta. El dispăru, iar mulțimea se năpusti asupra mea.
       Eram în cafenea, citind ziarul. Dar de ce citeam ziarul? Nu mai făcusem asta de acum două săptămâni, de când primarul aduse niște afirmații jignitoare asupra firmei pentru care lucram... stai. Ăsta era articolul pe care tocmai îl citeam. Iar data inscripționată pe ziar era... aceeași cu cea de acum două săptămâni, de când văzusem... de când îl văzusem pe... Era chiar în fața mea. Un bătrân tremurând, stătea și se holba la mine, rostind ceva, foarte concentrat asupra mea...

Etichete

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Monsters

What's life without heroes ... oh, that'd be a world full of monsters. But what's life without monsters ... well, b.o.r.i.n.g. We all were taught to fear them, to hide or to ignore. However, thinking about that, we can't stop fearing what's threatening us, we can't hide from what is everywhere and there's no way to ignore them. So what shall we do? There are two ways to confront this reality - either to die fighting monsters or to become one. Considering the fact that being a hero is just the positive perspective of the story - and that's dull - it's more interesting to be a monster.  Don't listen to those who say that being a monster is easier, because it's not. Yes, it's easier to go for revenge instead of giving people second chances, but no one's wondering what makes them going for vengience. They say it's pure hate, ignorance, sometimes just fun, but what if I tell you there's more. You can't hate if you don't l...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Ce literatură vor adolescenții din ziua de azi?

Este un subiect de care mă lovesc zilnic, eu fiind o persoană căreia îi place să citească. Cu toate acestea nu citesc clasici. De ce? Ce îmi displace atât de mult la ei de nu vreau să îi citesc încă? Credeți-mă, nici eu nu știu. Poate este o formă de revoltă, de protest, poate încă nu le gust felul de a scrie, poate că ... poate că ... nu știu. Pur și simplu nu pot. Iau o carte în mână, o deschid și nu pot citi mai mult de două-trei pagini. În schimb, îmi cumpăr cărți de la librărie, și nu una-două, și citesc până la miezul nopții dacă am cum. De ce este o asa mare diferență între aceste două extreme? De ce nu putem găsi o cale de mijloc? Eu sincer m-am săturat să aud că literatura modernă, pe care o citesc în română, engleză sau germană, iar alții și în franceză, spaniolă și alte limbi străine, este o prostie din care nu învăț nimic. Pe cuvânt afirm că, să spui așa ceva unui copil este o mai mare prostie din punctul meu de vedere. Cu siguranță din literatura clasi...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Run and Hide

       Cu toții au început să spună să fugi atunci când nu te poți ascunde și să te ascunzi atunci când nu poți fugi. - Sabrina Carpenter, Run and Hide               În primul rând aș dori să îmi argumentez alegerea de a comenta acest cântec. Vreau să vă spun că am ascultat cântecul o singură dată, deși sunt o mare fană a Sabrinei, care m-a inspirat de foarte multe ori, atât în viață, cât și în artă. De cele mai multe ori trebuia să ascult de cel puțin două - trei ori un cântec de-al ei ca să îmi dau cu părerea. Bineînțeles, asta deoarece pentru mine contează și versurile, dar și linia melodică. Ei bine, această melodie nu este foarte grea din punct de vedere al melodiei. Are o tonalitate joasă, și se schimbă foarte rar, adică la sfârșit. Cu toate astea însă a fost nevoie să ascult doar prima strofă și refrenul cântecului. De ce? Pentru că versurile transmit exact ceea ce simt și gândesc. Nu doa...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe